let's have fun

 Cautam astazi o diploma printre lucrusoarele mele imprastiate in toate partile, si am dat peste o ciorna , o schita a unei parodii (adaptare dupa poezia eminesciana "Luceafarul")  pe care am realizat-o la sfarsitul clasei a 8-a ..Nu e lunga, e doar o particica din tot ce am facut atunci ..(~ 15-20 de strofe) :

Luceferii

                                                                                       de 8 B

A fost odata ca-n povesti,

A fost ca niciodata

Din rude mari si scolaresti

O prea frumoasa clasa.

Si era unica in scoala

Si mandra-n toate cele

Cum e fecioara intre sfinti

Si luna intre stele.

Din umbra falnicelor porti,

Elevii pasul si-l indreapta

Langa fereastra intr-un colt 

Profesorul i-asteapta.

............................

Si vin azi, si vin maini

Si scoala este gata,

Si asteptand de saptamani,

Le cade draga vacanta....

.........................Atat am gasit ..sau atat imi mai amintesc ..Vad ca indata ce am ajuns la vacanta s-a intrerupt si firul poeziei ...

Acesta este un pamflet..Tratati-l ca atare :)

* All rights reserved* ;))

alta zi ...alte intamplari

  A ..catea e oare ? ..da, a treia zi de practica...
M-am trezit de dimineata cu un chef ..si inca ce chef nebun de somn. Mi-a sunat alarma si la ora 6 si la 7 . In fine, am reusit sa ma trezesc ...(traseu: camera-baie-camera-bucatarie), intr-un cuvant, sa ma pregatesc si sa plec spre scoala ..pardon locul unde facem practica.
 De cum am iesit din casa mi-am dat seama ca era un frig cu care eu nu eram obisnuita in diminetile de sfarsit de octombrie. Frigul imi patrundea pana in oase, probabil si din cauza oboselii, vantul imi strapungea obrazul dar parca ma incalzea gandul ca la iarna va fi si mai frig, deci acum ma "calesc".
Ajung in statie si  astept cateva minute bune autobuzul. Cred, totusi ca e mai bine sa-l astepti tu ca el oricum nu te asteapta pe tine.
Vine, in sfarsit, urc si o vad pe o matusa de-al nu stiu catelea grad, pe care o salut politicos si ma asez langa ea. Imi amintesc ca bunica-mea ma rugase sa ii transmit ceva, chipurile, foarte important ..."chestii de-ale lor" imi spun eu in gand. Ar fi cazul sa spun cate ceva si despre aceasta batranica, simpatica de altfel, dar care, sincer, ma "abureste" in adevaratul sens al cuvantului ...si ma cuprinde si mila pe de-o parte cand ma gandesc ca poate nu are cui sa-i spuna si ea ce gandeste si totodata rusinea, de aceea nu i-am spus niciodata  "Gi'me a break". Nu stiu, nu as indrazni sa fac asta nimanui decat in cazuri extreme. Nu am nimic cu ea, nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Face parte din categoria acelor neamuri vorbarete ( eu imi impart toate rudele in 3 categorii : vorbarete, dar indepartate; apropiate si "normale"; si ar mai fi cele in preajma carora trebuie sa fii atent ce zici, ce faci, cum te comporti, cum te imbraci, ce note iei la scoala, pentru ca te privesc de sus dar au anumite asteptari ) .

Incepe asadar sa-mi povesteasca cate-n luna si in stele despre elevi, copii,  vreme, schimbatul orei,  despre telefoane, iar cea din urma chiar m-a enervat. Dupa ce ii inregistrez in agenda numarul de telefon, imi cere sa-i dau "un bip". Cum era de asteptat, ma prinde casuta si-mi ia aproape toti centii ramasi. Hmm... trecem peste ... nu e nici prima si probabil nici ultima oara cand se va intampla asta .
Intre timp ma cuprinse o durere de cap, spate si picioare ingrozitoare. Aveam acea stare generala proasta si lipsa totala de interes fata de ce ar zice ceilalti. In lungul sir de intamplari pe care mi le povestea facea pauze scurte si dese.  Eu o auzeam doar si priveam in gol dand din cap sau schitand cate-un zambet crispat. Intre timp, constat ca matusa simpatica de langa mine nu-mi mai spune nimic. Deja parca ma simteam mai bine cand, in secunda urmatoare ea deschide un alt subiect. Inca privesc in gol spre drumul pe care autobuzul il parcurge si sincer imi vine sa rad...credeam ca scapasem cand....
Totusi, nu ar trebui sa fiu rea, asa ca voi spune ca la un moment dat  a inceput sa-mi vorbeasca despre ceva care mi-a trezit interesul. Curioasa din fire, ii pun intrebari dar raspunsurile ma duc intr-o cu totul alta directie decat aceea in care vroiam sa o apuc. Ma gandesc apoi ca a fost o idee proasta si incerc sa gasesc o solutie sa "se faca liniste". Mi-e rusine sa mai scot si astazi vreun caiet sa pretind ca repet sau ma rog sa citesc ceva ca de pilda intamplarile primarului de Verrieres, personajul lui Stendhal. Am facut asta si luni si marti cand s-a intamplat la fel : ma duceam la practica, am asteptat autobuzul, am urcat , am vazut-o si m-am asezat langa ea. Azi ar fi prea de tot.
   Ma gandesc sa vorbesc eu si sa asculte ea, dar azi NU, nu am chef sa tin o prelegere, ma dor toate.
Intr-un final, ajungem la destinatie, imi iau ramas bun si cobor din autobuz cu gandul ca in ziua urmatoare sa trec cumva astfel incat sa nu ma observe.
  ***

Practica : sortat de dosare, popriri, evidente, inregistrari....discutii , rasete si glume ...sau "gradinita" ..cum ne cataloga cineva, toate au creat atmosfera unei zile incarcate  in care am dezbatut cu colegii mei,  pentru a nu stiu cata oara, marea dilema a omenirii : 
Femei vs Barbati. Intrebari ca "de ce suntem infideli?" , "de ce apreciati anumite femei?" isi gaseau raspunsuri in " pentru ca nu vrem sa asteptam prea mult " si " atunci cand iubesti pe cineva chiar nu mai conteaza cum e, ce fel de trecut are, etc." O fi adevarat sau nu , a fost un mod de a iesi din "rutina" cifrelor si a literelor.
Cred ca din cauza acestor discutii m-am taiat si eu ;) la propriu, atunci cand arhivam dosare.

Astfel am invatat lucruri noi, educative si folositoare despre viata, oameni...si practici.


Cam asta a fost ..si va mai fi...

pentru inceput

      ...si iata ca a venit, in sfarsit, ziua in care am decis, sau, mai bine spus, am reusit sa imi fac si eu blog.
Sa fie oare din cauza "sentimentului de turma"....si-au facut altii (prieteni, colegi, rude, vecini), trebuie sa imi fac si eu? Sau pur si simplu e normal ca (mai) toti  sa avem un blog. In fine, nu am sa acord prea mult timp acestei probleme. Mi-as aminti doar ca, de curand, am participat la o tabara in care am avut parte si de seminarii, iar unul dintre cei care ne-a vorbit (Paul Olteanu) noua, participantilor la tabara , ne-a intrebat : "Cati dintre voi aveti blog, twitter, facebook...etc.?"
Evident erau o multime de maini ridicate. Pentru cei care nu ridicasera mana, Paul  a zis :"Ok , daca nu aveti,  atunci faceti-va! Scrieti zilnic pentru ca e cartea voastra de vizita virtuala ".
Si atunci mi-am spus .."trebuie sa-mi fac !". De la acel moment si pana acum au trecut aproape doua luni, dar vorba aia "Mai bine mai tarziu decat niciodata"...
Destul pentru acum ...