....era-ntr-o joi ...o zi obisnuita ....ca toate celelalte din aceasta toamna lunga si calduroasa.
veneam acasa de la scoala ....obosita, incerc sa ma grabesc spre statie ..cand autobuzul pleaca in fata mea !
!!! ..ah ! super ..!
"nu-i nimic" imi spun si mai astept cateva minute stiind ca urmatorul va fi foarte aglomerat.
Vine ...si lumea se imbulzeste de nu ai loc sa respiri. Reusesc sa urc . In autobuz nu aveai loc sa arunci un ac. Aglomeratie, plictiseala, oboseala si odoruri caracteristice unui autobuz vechi si plin.
Iau un loc "in picioare" si incerc sa ma tin cat mai bine cu toate ca intr-o mana aveam geanta si in cealalta haina.
Langa mine venise o fata cam de varsta mea. O cunosteam din vedere.La putin timp vine si el, un baiat pe care il stiam. Se saluta,se imbratiseaza, se saruta (da, recunosc eram putin invidioasa pe bucuria lor, pe acele clipe minunate pe care le petreceau) si incep sa vorbeasca. Pareau cuplul perfect si sincer mi-i imaginam deja pe la 30 de ani, cu copii de mana. Fara sa vreau, am inceput sa ascult discutia lor si sa comentez fiecare replica a acestora. Mintea mea producea concluzii pe baza vorbelor lor aproape instantaneu.
Ea incepea sa povesteasca
:"Iubi am visat asa urat cu tine"- ma gandeam ca ar putea fi ceva legat de despartire sau ceva de genul si o compatimeam . El o intreaba foarte linistit si bland
" Ce ai visat?"
Nevrand sa modific sau sa inventez replica ei, as spune ce concluzie am tras eu : aceea ca el ar fi lasat-o pentru o alta si ca visul parea foarte real iar dimineata cand s-a trezit nu stia daca este adevarat sau nu. Pentru a se lamuri s-a decis sa il sune, iar el nu raspundea.
" Saraca... subconsientul ei e asa tulburat de gandul ca l-ar putea pierde" -imi spuneam eu .
El zambeste, parca nepasator, se uita pe geam, o pupa pe crestet si o imbratiseaza. Apoi ii da foarte linistit o replica taietoare :
"De unde stii ca a fost doar un vis?"
Fata ei se schimbase, privea uimita pentru cateva clipe chipul pe care il adora, il diviniza, il considera centrul universului ei. In acelasi timp, mintea mea producea mai multe adjective nu prea frumoase la adresa lui.
Fata, provocata si umilita poate de acest raspuns incepe sa ii reproseze faptul ca atunci cand fusesera despartiti, o anume ea, poate chiar persoana in plus din vis, era mereu in preajma lui, zi de zi.Ii cerea explicatii
:" De ce?" Ochii ei tradau atata suferinta...Ii priveam cu coada ochiului si ma simteam stanjenita ca ascult ceea ce ar fi trebuit ei sa discute singuri.
El ii raspunde nepasator si vrand sa treaca repede, sa scape cu fata curata
:" Asa a fost sa fie . Acuma vrei sa ne certam?" , ii ia o suvita de par si incearca sa o aranjeze si sa intrerupa tot acest interogatoriu deranjant cu un sarut.
Eu, ca o persoana din afara care a trecut prin asa ceva eram revoltata si aveam acel sentiment pe care il are un copil cand vede ca se face o nedreptate. Atunci iti spui
:" Nu e corect ca unii sa iubeasca si altii sa raneasca, nu e corect!" si intotdeauna va exista acel cineva care va spune
" Dar ce e corect in lumea asta?" si asta enerveaza cel mai mult.Viata e nedreapta....
Si cred ca nu mai are rost sa spun ce parere mi-am facut eu despre el ....
Si asa intr-o jumatate de ora cat am stat langa ei mi-am dat seama cat de multe se pot intampla intre doi oameni, cum pot trece de la o iubire ideala la un conflict si la reprosuri. Ma uitam la ea si imi ziceam in gand:
"Imi pare rau pentru tine, stiu ca te va rani foarte mult si ca intr-o zi s-ar putea sa ii spui <<S-a terminat>> desi inima iti va fi franta si vei regreta ca faci asta, dar vei sti ca e mai bine pentru tine sau vei accepta chiar tot ce face el si el va sti ca il vei ierta mereu si tu vei fi acea persoana la care se va intoarce. Stii de ce ? Pentru ca tu il iubesti cu adevarat". De aici mi-a venit intrebarea :
Exista dragoste adeavarat, pura, vesnica?
Nu stiu daca voi afla vreodata dar pur si simplu ma roade curiozitatea.
Sau deja subiectul asta e un cliseu si nu mai starneste interesul nimanui?
Toate acestea nu sunt decat niste intrebari fara raspuns.
