Sfarsitul lui 2010...

....E sfarsit de an ....ultimele ore dintr-o perioada indelungata in care am sperat cu totii la mai mult de la noi, de la ceilalti, de la viata, de la tot. Trece si 2010 ... si vine 2011 care, sunt foarte curioasa, ce ne va rezerva...?
Multe dorinte si planuri imi umplu gandurile acum  dar mi le voi aminti de-abia la anul pe vremea asta si voi vedea cate mi-am indeplinit si cate nu...Asta fac in fiecare an cu cea mai buna prietena a mea.

   Pana atunci insa, am sa fac o retrospectiva a anului 2010, care a fost chiar cel mai bun de pana acum pe plan "profesional". ....Cu toate ca am incercat intotdeauna sa gasesc un echilibru intre  "school, projects" si "feelings", de putine ori l-am si gasit anul asta.
 ...Inca de la inceput se anunta parca un an foarte incarcat si nici nu aveam idee ce surprize placute si nu prea as putea intampina. A inceput cu un ianuarie plin de examene, evaluari, pregatiri, concursuri si o excursie.
Apele s-au mai linistit pana prin martie cand a urmat iar un astfel de sir si, pana cand, in aceeasi luna am primit un cadou neasteptat, o supriza de departe de la o persoana draga. Pot spune ca acum am gasit acel echilibru pe care il tot cautam ... si ...probabil fiindca mergeau toate ...prea prea ca pe roate, in aprilie, chiar in preajma sarbatorilor de Paste, am stat cam prost cu sanatatea. Asta e, nu putem fi cu toate.
     Dar bine ca am trecut peste, astfel ca, incepand cu mai, am mai facut si altceva - sport si proiecte - si a fost foarte bine. Se simtea inca de pe atunci atmosfera de vacanta chiar daca am mers la scoala pana in luna iulie.
 A urmat o vara frumoasa si o vacanta mai scurta ca de obicei ...in care mi-am cautat de lucru... orice : pliante, colaboratori, ospatara, comert, etc."Buna ziua! Va sun in legatura cu anuntul din ziar  [...] Ce varsta aveti? 16 ani . "Ati mai lucrat in domeniu?" Nu , erau intrebarile care pur si simplu imi inchideau telefonul in nas. Din nefericire, nu am reusit sa induplec pe nimeni si a trebuit sa ma multumesc cu statul acasa, desi ...nici pe-aici nu am prea dat.
    Vara a trecut foarte repede si a inceput iar scoala...cu vesti bune - " promovari"- chiar de la inceput. Si apoi totul a decurs bine la scoala cu proiecte si activitati extrascolare care mai de care,  in timp ce la capitolul "feelings"  am cam "clacat" cu brio. In fine ...Am trecut peste si am ajuns cu pasi repezi la sfarsitul lui 2010.
A fost un an bun, foarte bun, cel mai bun de pana acum ( spun asta cu riscul de a ma repeta).
Am vizitat ( sau chiar revizitat) 3 orase superbe : Cluj, Timisoara si Sinaia pline de amintiri placute.
Am facut tot ce nu am facut pana acum si mi-am dorit sa realizez....Si cum oricand se poate si mai bine, vreau si mai mult de la mine in 2011
Ce sa fac ? Asa sunt eu ....

AN NOU FERICIT TUTUROR ! LA MULTI MULTI ANI !

SI...?

..."timpul fuge" ....imi  zic in fiecare zi ..."toate trec" ...

...Am stat si m-am gandit la felul cum ne pot schimba ceilalti caracterul. Simplu, fara sa vrem sau sa stim ...pur si simplu, ne trezim intr-o dimineata ..si realizam ca nu suntem la fel ca inainte, parca nu am mai fi noi. Suntem mai rai sau mai buni ...egoisti, ranchiunosi sau poate marinimosi, iubitori, milosi

Cum m-au influentat pe mine cei din jurul meu ?
Pai... in  aproape 17 ani am cunoscult multe persoane prin situatiile prin care am trecut. ( e mai complicat )

Au fost oameni care m-au fascinat cu inteligenta lor. Ii ascultam atenta fara sa clipesc, sorbindu-le fiecare cuvintel. Mereu i-am apreciat pentru caracterul lor si mi-au fost adevarate modele de viata. Inteligenta sau mai bine spus " desteptaciunea" nu te face mai sufletist, ci doar cu mai mult bun simt. Asta e parerea mea.

Am intalnit si oameni care m-au apreciat. Ma laudau si recunosc ca pe moment ma simteam flatata, doar ca imi era frica sa nu gresesc, sa nu ma ridic la aprecierile lor iar atunci vorbele lor ar fi fost in vant. Inainte, imi era foarte frica sa nu fac vreo greseala.In realitate, nici nu stiu daca de asta ma temeam cel mai mult. Mi-era frica sa nu dezamagesc. Acum  ( de curand) am invatat ca sunt  si eu un om ... si se poate intampla sa gresesc.

Nu in ultimul rand am mai cunoscut o alta categorie tare interesanta si complexa. Unii dintre ei m-au ajutat cel mai mult : cei care m-au criticat. Nu am nimic impotriva remarcilor critice daca sunt adevarate. Ma intereseaza sa corectez defecte, nu sa mi se gadile orgoliul.

Acum cativa ani, ma ghidam dupa morala unei pilde : " oamenii arunca cu pietre numai in pomii cu roade".
Nu stiu daca azi ma mai ghidez dupa asta.
De atunci multi mi-au trantit usa in nas, ( tocmai de aceea sunt cunoscuta ca "persoana pe care o dai afara pe usa si intra pe geam"), multi mi-au spus "pleaca! nu am timp de tine", multi m-au atentionat "taci din gura" (recunosc, sunt vorbareata ), i-am facut pe multi sa-mi spuna " dispari!" din cauza insistentei mele.

SI...???

Si chiar daca atunci am simtit ca " se prabuseste cerul pe mine" si ca as vrea sa intru in pamant de rusine, toate acestea nu au facut decat sa ma intareasca si sa ma indrepte. Cateodata e bine sa ai parte si de cate un dus rece, nu credeti ?

De toate imi amintesc cu un suras pe buze pentru ca pana la urma bune, rele sunt particele din viata, din faptele care m-au schimbat.

Time for changes

Nu am mai scris pe aici de ceva vreme ....din pacate ...oricum mai bine mai tarziu decat niciodata .

Tot mai bine mai tarziu decat niciodata poti sa faci niste imbunatatiri.

Dupa o discutie cu un bun prieten si nenumarate sfaturi de la cunostinte, colegi, familie ...am decis :
de azi 1 decembrie 2010 "schimbam placa".

O fac mai mult pentru mine (normal). Ideea e ca vreau sa schimb putin stilul ;).
Asa ca, de azi, 1 decembrie 2010, eu, Tabara Marinela Andrada promit sa:

• imi acord mai mult timp (just for me)
• imi gestionez mai bine timpul
• mananc mai sanatos (fructe si legume)
• ma (re)apuc de sport
• nu ma mai stresez ....(la partea asta si mie mi-e greu sa cred ce spun)
• citesc mai mult
• invat mai mult
• dorm mai mult (  >6 ore pe noapte)
• stau mult mai putin timp la calculator
• pun pret pe oameni si nu pe prostii ....
• incerc sa vin acasa mai devreme ( ca inainte)
• imi pun bani deoparte
• incerc sa nu mai vorbesc atat de mult
• evit polemica, cearta, conflictul
•  nu mai ridic tonul cand sunt nervoasa
• ascult selectiv (mai ales parerile unora)
• fiu diplomata, calma dar ferma
• imi recapat ambitia de odinioara

si lista poate continua .....

In cazul nerespectarii promisiunilor....subsemnatei i se va atrage atentia ;)

Gluma e gluma ....insa ...chiar as vrea sa pot spune peste un timp  relativ scurt :

DA, AM REUSIT!

o zi ca-n fiecare zi

.....multi ma intreaba : ce tot  faci tu intr-o zi ?
eh, de-ar sti ei ... !  Glumesc.
Ce fac ? O zi obisnuita ( luni-vineri) din viata mea decurge astfel:

Ma trezesc la ora 6 cu 3 alarme care imi suna in cap ....Ma pregatesc pentru scoala si ies grabita din curte ( mereu cu piciorul drept). Ma duc la acelasi liceu de un an si ceva si ce e ciudat ca foarte rar am avut senzatii de deja-vu. Astept  acelasi autobuz in care lumea se imbulzeste doar pentru a sta cat mai comod in picioare. Parcurg acelasi traseu in fiecare dimineata. Uneori ma duc singura spre scoala, alteori cu colege.
Intru in fiecare dimineata in clasa si parca tot aceiasi colegi sunt mereu in clasa la ora la care ajung eu.

Am, in fiecare zi,  materii pentru care , teoretic, m-am pregatit in ziua anterioara. Mi se dau in fiecare zi sarcini de indeplinit, ma enervez mereu in aceleasi situatii, intampin mereu aceleasi probleme. Cand vin acasa intru mereu in  aceleasi magazine, cumpar aceleasi lucruri.

Mama imi spune in fiecare zi aceleasi lucruri : ca ar trebui sa las calculatorul indiferent pentru ce l-as folosi, ca ar trebui sa fac si altceva, ca niciodata nu am sa ma dezvat de obiceiurile mele proaste.
 In fiecare zi mi se pare ca pierd timp si parca nu se vede nimc, totul ramane neterminat, nu are o finalitate ci se complica. In fiecare zi ma suna  aceeasi prieteni si colegi sa ma intrebe aceleasi lucruri legate de scoala, viata, intamplari.
In fiecare zi ma gandesc ca ar trebui sa ma schimb, sa fac  altceva, sa gasesc ceva care sa ma pasioneze, si, legat de aceasta dorinta, in fiecare zi ma gandesc sa ma reapuc de inot. In fiecare zi, spre seara, dupa ce mi-am terminat treaba, imi pun muzica si ascult mereu aceleasi melodii. In fiecare zi ma pun in pat la aceeasi ora tarzie din noapte si ma gandesc la ziua care urmeaza sperand ca va fi altfel va aduce ceva nou.
   Si asa....imi dau seama ca a trecut o zi ca-n fiecare zi ....

Viata monotona sau nu, vreau sa o schimb, vreau sa ma schimb in ceva mai bun...
 Pana cand am sa-mi dau seama ce vreau cu adevarat, nu-mi ramane decat sa astept pentru ca timpul le rezolva pe toate...in fiecare zi.

trist dar frumos... ghici

...Nu am mai scris de ceva timp pe blog......nu...
Timpul...problemele...scoala...dispozitia ...toate acestea sunt cauza.


M-am gandit sa prezint un roman pe care eu il indragesc, scris de un autor pe care il admir .
Precizare: eu nu citesc niciodata autori, eu citesc titluri , nu citesc "persoane" ci "fapte".

De data asta  nu am sa mentionez nici titlul si nici autorul...va las pe voi sa ghiciti.

Romanul prezentat este terifiant, moralizator si trebuie sa recunosc ca  m-a facut sa plang de 3 ori : prima oara cand am citit, a doua oara cand am recitit din dorinta de a retrai, de a ma simti din nou acolo ....in lumea aceea, iar a treia oara cand mi-am facut cateva notite .

Acesta prezinta povestea unei tinere foarte sarace, provenita dintr-o familie cu multi frati, ea fiind cea mai mare dintre acestia. Intr-o zi, norocul pare sa-i surada si afla ca provine dintr-o familie nobila.
In speranta ca ar putea scapa de viata mizerabila in care se afla familia ei, tanara apeleaza la o ruda mai bogata la care munceste o buna perioada de timp.
Un var de-al sau profita de naivitatea si inocenta ei, iar tanara ramane insarcinata cu acesta. Se intoarce umilita acasa, unde toti o priveau dispretuitor. Naste un baiat  ce moare la putin timp  si fata , credincioasa din fire, indeplineste alaturi de fratii ei ritualul botezului sperand ca astfel copilul ei sa nu moara nebotezat.

Timpul trece si, dupa doi ani, ea reuseste sa treaca peste durerea provocata si sa-si ia viata in piept undeva unde sa nu-i stie nimeni pacatul. Ajunge la o ferma unde intalneste un tanar de care se indragosteste.
Vrand sa fie cat mai sincera cu el, incearca in repetate randuri sa-i marturiseasca acestuia trecutul, dar nu reuseste.

   Cei doi se casatoresc, el ii afla povestea si, desi si el comisese o greseala asemanatoare, nu o poate ierta.
Pentru tanar, clipa care i-a pus in fata adevarul a transformat-o pe aleasa inimii lui intr-o alta femeie, una frivola, pe care nu o mai iubeste.

Las din fire, el o paraseste, pretinzand ca distanta si timpul il va ajuta,  poate, sa o inteleaga...Dupa plecarea lui, fata duce o viata grea, munceste din greu pentru a se intretine, si, intre timp, in viata ei apare cel care i-a patat onoarea, i-a distrus practic viata,  legand-o de el. ..Spre surprinderea ei, barbatul care in urma cu cativa ani era un om crunt, acum este "convertit", si vrea sa se spele de pacate si sa-si indrepte greseala.

Incercarile de a-l ruga pe sotul ei sa vina inapoi nu au sorti de izbanda...Orgoliul lui, imposibilitatea de a o ierta pe cea care-i fusese atat de draga, o arunca pe aceasta din nou in bratele singurului barbat  ce a avut-o .

Intr-un final, mult prea tarziu si poate acum mult prea subit, sotul tinerei se intoarce la aceasta dar o gaseste cu cel care ii distruse viata . Era mult prea tarziu ...
S-a intors din pragul usii ei cu regret nespus ca a pierdut-o ...

....dar ea....ca ultima solutie nu a gasit decat sa-l omoare pe el, " convertitul" si sa incerce sa-l mai aiba alaturi pe sotul ei adevarat care, desi nu a avut-o niciodata, era singurul pe care l-a iubit vreodata.
Intre ei existase o dragoste pura....

Iubirea lor totusi se incheie mult prea devreme pentru ca ea  trebuie sa plateasca pentru crima comisa .


...si asta este povestea lor ....mai degraba povestea ei ...si e ciudat ca si acum cand nu scriu decat o simpla prezentare/rezumat al dramei fetei plang pentru a patra oara..oare de ce ?

in fine.... nu uitati va rog ..sa incercati sa vedeti despre ce roman vorbesc si sa il cititi :)

Dialoguri fara nume

....
2007:
Ea: Iubi de-abia astept sa vii. Imi va fi foarte dor de tine! Nu uita niciodata: te iubesc.
El : Voi veni curand. O sa-mi fie dor de tine.Si eu te iubesc, draga mea.
**********************************************
2008
Ea: Iubi mi-e asa de dor de tine.As vrea sa fii aici..a trecut atata timp deja ...
El : Am sa vin iubi. De-abia astept sa te strang in brate din nou.
**********************************************
2009
Ea: Iubi meu, imi lipsesti ..te iubesc. Cand vii ?
El : Draga mea am sa vin, ai rabdare.Te iubesc .
*********************************************
2010
El : Iubi, s-a intamplat si nu o data. Imi pare rau.
Ea : De ce iubi ?
El : Imi pare rau iubi...regret ca te-am facut sa suferi. Eu te iubesc .Ma ierti?
Ea : Te iert dar te rog sa nu mai faci. Of ..de-ai putea fi aici ...
El:  Iti multumesc draga mea ca ai trecut peste si m-ai iertat.Imi pare rau dar eu nu te-as fi putut ierta.
******
Ea: Iubi ....ti-am gresit imi pare rau, te rog sa ma ierti.
El: Ce??? Cum ai putut face asta ? Nu te pot ierta.
Ea: De ce nu ma poti ierta pentru greseala pe care ai facut-o si tu ? Sunt si eu om.
El: Bine...nu stiu ce sa mai cred. Ma mai iubesti?
Ea: Nu stiu.
El: Nu stii ???
Ea: ................
El: Deci nu ma mai iubesti ..Nu vreau sa te mai vad niciodata! M-ai distrus!
Ea : Nu, stai !...Nu pleca ...te rog ...ai sa intelegi poate odata ..
El : Nu vreau sa mai aud de tine. ADIO!

Vorbe in vant !....

odata, intr-o joi, undeva, un el si o ea

....era-ntr-o joi ...o zi obisnuita ....ca toate celelalte din aceasta toamna lunga si calduroasa.
veneam acasa de la scoala ....obosita, incerc sa ma grabesc spre statie ..cand autobuzul pleaca in fata mea !
!!! ..ah ! super ..!
"nu-i nimic" imi spun si mai astept cateva minute stiind ca urmatorul va fi foarte aglomerat.
Vine ...si lumea se imbulzeste de nu ai loc sa respiri. Reusesc sa urc . In autobuz nu aveai loc sa arunci un ac. Aglomeratie, plictiseala, oboseala si odoruri caracteristice unui autobuz vechi si plin.
Iau un loc "in picioare" si incerc sa ma tin cat mai bine cu toate ca intr-o mana aveam geanta si in cealalta haina.
Langa mine venise o fata cam de varsta mea. O cunosteam din vedere.La putin timp vine si el, un baiat pe care il stiam. Se saluta,se imbratiseaza, se saruta (da, recunosc eram putin invidioasa pe bucuria lor, pe acele clipe minunate pe care le petreceau) si incep sa vorbeasca. Pareau cuplul perfect si sincer mi-i imaginam deja pe la 30 de ani, cu copii de mana. Fara sa vreau, am inceput sa ascult discutia lor si sa comentez fiecare replica a acestora. Mintea mea producea concluzii pe baza vorbelor lor aproape instantaneu.
Ea incepea sa povesteasca :"Iubi am visat asa urat cu tine"- ma gandeam ca ar putea fi ceva legat de despartire sau ceva de genul si o compatimeam . El o intreaba foarte linistit si bland " Ce ai visat?"
Nevrand sa modific sau sa inventez replica ei, as spune ce concluzie am tras eu  : aceea ca el ar fi lasat-o pentru o alta si ca visul parea foarte real iar dimineata cand s-a trezit nu stia daca este adevarat sau nu. Pentru a se lamuri s-a decis sa il sune, iar el nu raspundea. " Saraca... subconsientul ei e asa tulburat de gandul ca l-ar putea pierde" -imi spuneam eu .
El zambeste, parca nepasator, se uita pe geam, o pupa pe crestet si o imbratiseaza. Apoi ii da foarte linistit o replica taietoare : "De unde stii ca a fost doar un vis?"
Fata ei se schimbase, privea uimita pentru cateva clipe chipul pe care il  adora, il diviniza, il considera centrul universului ei. In acelasi timp, mintea mea producea mai multe adjective nu prea frumoase la adresa lui.
Fata, provocata si umilita poate de acest raspuns incepe sa ii reproseze faptul ca atunci cand fusesera despartiti, o anume ea, poate chiar persoana in plus din vis, era mereu in preajma lui, zi de zi.Ii cerea explicatii :" De ce?" Ochii ei tradau atata suferinta...Ii priveam cu coada ochiului si ma simteam stanjenita ca ascult  ceea ce ar fi trebuit ei sa discute singuri.
El ii raspunde nepasator si vrand sa treaca repede, sa scape cu fata curata :" Asa a fost sa fie . Acuma vrei sa ne certam?" , ii ia o suvita de par si incearca sa o aranjeze si sa intrerupa tot acest interogatoriu deranjant cu un sarut.
Eu, ca o persoana din afara care a trecut prin asa ceva eram revoltata si aveam acel sentiment pe care il are un copil cand vede ca se face o nedreptate. Atunci iti spui:" Nu e corect ca unii sa iubeasca si altii sa raneasca, nu e corect!" si intotdeauna va exista acel cineva care va spune " Dar ce e corect in lumea asta?" si asta enerveaza cel mai mult.Viata e nedreapta....
   Si cred ca nu mai are rost sa spun ce parere mi-am facut eu despre el ....
Si asa intr-o jumatate de ora cat am stat langa ei mi-am dat seama cat de multe se pot intampla intre doi oameni, cum pot trece de la o iubire ideala la un conflict si la reprosuri. Ma uitam la ea si imi ziceam in gand: "Imi pare rau pentru tine, stiu ca te va rani foarte mult si ca intr-o zi s-ar putea sa ii spui <<S-a terminat>> desi inima iti va fi franta si vei regreta ca faci asta, dar vei sti ca e mai bine pentru tine sau vei accepta chiar tot ce face el si el va sti ca il vei ierta mereu si tu vei fi acea persoana la care se va intoarce. Stii de ce ? Pentru ca tu il iubesti cu adevarat". De aici mi-a venit intrebarea :
Exista dragoste adeavarat, pura, vesnica?
Nu stiu daca voi afla vreodata dar pur si simplu ma roade curiozitatea.
Sau deja subiectul asta e un cliseu si nu mai starneste interesul nimanui?


Toate acestea nu sunt decat niste intrebari fara raspuns.

let's have fun

 Cautam astazi o diploma printre lucrusoarele mele imprastiate in toate partile, si am dat peste o ciorna , o schita a unei parodii (adaptare dupa poezia eminesciana "Luceafarul")  pe care am realizat-o la sfarsitul clasei a 8-a ..Nu e lunga, e doar o particica din tot ce am facut atunci ..(~ 15-20 de strofe) :

Luceferii

                                                                                       de 8 B

A fost odata ca-n povesti,

A fost ca niciodata

Din rude mari si scolaresti

O prea frumoasa clasa.

Si era unica in scoala

Si mandra-n toate cele

Cum e fecioara intre sfinti

Si luna intre stele.

Din umbra falnicelor porti,

Elevii pasul si-l indreapta

Langa fereastra intr-un colt 

Profesorul i-asteapta.

............................

Si vin azi, si vin maini

Si scoala este gata,

Si asteptand de saptamani,

Le cade draga vacanta....

.........................Atat am gasit ..sau atat imi mai amintesc ..Vad ca indata ce am ajuns la vacanta s-a intrerupt si firul poeziei ...

Acesta este un pamflet..Tratati-l ca atare :)

* All rights reserved* ;))

alta zi ...alte intamplari

  A ..catea e oare ? ..da, a treia zi de practica...
M-am trezit de dimineata cu un chef ..si inca ce chef nebun de somn. Mi-a sunat alarma si la ora 6 si la 7 . In fine, am reusit sa ma trezesc ...(traseu: camera-baie-camera-bucatarie), intr-un cuvant, sa ma pregatesc si sa plec spre scoala ..pardon locul unde facem practica.
 De cum am iesit din casa mi-am dat seama ca era un frig cu care eu nu eram obisnuita in diminetile de sfarsit de octombrie. Frigul imi patrundea pana in oase, probabil si din cauza oboselii, vantul imi strapungea obrazul dar parca ma incalzea gandul ca la iarna va fi si mai frig, deci acum ma "calesc".
Ajung in statie si  astept cateva minute bune autobuzul. Cred, totusi ca e mai bine sa-l astepti tu ca el oricum nu te asteapta pe tine.
Vine, in sfarsit, urc si o vad pe o matusa de-al nu stiu catelea grad, pe care o salut politicos si ma asez langa ea. Imi amintesc ca bunica-mea ma rugase sa ii transmit ceva, chipurile, foarte important ..."chestii de-ale lor" imi spun eu in gand. Ar fi cazul sa spun cate ceva si despre aceasta batranica, simpatica de altfel, dar care, sincer, ma "abureste" in adevaratul sens al cuvantului ...si ma cuprinde si mila pe de-o parte cand ma gandesc ca poate nu are cui sa-i spuna si ea ce gandeste si totodata rusinea, de aceea nu i-am spus niciodata  "Gi'me a break". Nu stiu, nu as indrazni sa fac asta nimanui decat in cazuri extreme. Nu am nimic cu ea, nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Face parte din categoria acelor neamuri vorbarete ( eu imi impart toate rudele in 3 categorii : vorbarete, dar indepartate; apropiate si "normale"; si ar mai fi cele in preajma carora trebuie sa fii atent ce zici, ce faci, cum te comporti, cum te imbraci, ce note iei la scoala, pentru ca te privesc de sus dar au anumite asteptari ) .

Incepe asadar sa-mi povesteasca cate-n luna si in stele despre elevi, copii,  vreme, schimbatul orei,  despre telefoane, iar cea din urma chiar m-a enervat. Dupa ce ii inregistrez in agenda numarul de telefon, imi cere sa-i dau "un bip". Cum era de asteptat, ma prinde casuta si-mi ia aproape toti centii ramasi. Hmm... trecem peste ... nu e nici prima si probabil nici ultima oara cand se va intampla asta .
Intre timp ma cuprinse o durere de cap, spate si picioare ingrozitoare. Aveam acea stare generala proasta si lipsa totala de interes fata de ce ar zice ceilalti. In lungul sir de intamplari pe care mi le povestea facea pauze scurte si dese.  Eu o auzeam doar si priveam in gol dand din cap sau schitand cate-un zambet crispat. Intre timp, constat ca matusa simpatica de langa mine nu-mi mai spune nimic. Deja parca ma simteam mai bine cand, in secunda urmatoare ea deschide un alt subiect. Inca privesc in gol spre drumul pe care autobuzul il parcurge si sincer imi vine sa rad...credeam ca scapasem cand....
Totusi, nu ar trebui sa fiu rea, asa ca voi spune ca la un moment dat  a inceput sa-mi vorbeasca despre ceva care mi-a trezit interesul. Curioasa din fire, ii pun intrebari dar raspunsurile ma duc intr-o cu totul alta directie decat aceea in care vroiam sa o apuc. Ma gandesc apoi ca a fost o idee proasta si incerc sa gasesc o solutie sa "se faca liniste". Mi-e rusine sa mai scot si astazi vreun caiet sa pretind ca repet sau ma rog sa citesc ceva ca de pilda intamplarile primarului de Verrieres, personajul lui Stendhal. Am facut asta si luni si marti cand s-a intamplat la fel : ma duceam la practica, am asteptat autobuzul, am urcat , am vazut-o si m-am asezat langa ea. Azi ar fi prea de tot.
   Ma gandesc sa vorbesc eu si sa asculte ea, dar azi NU, nu am chef sa tin o prelegere, ma dor toate.
Intr-un final, ajungem la destinatie, imi iau ramas bun si cobor din autobuz cu gandul ca in ziua urmatoare sa trec cumva astfel incat sa nu ma observe.
  ***

Practica : sortat de dosare, popriri, evidente, inregistrari....discutii , rasete si glume ...sau "gradinita" ..cum ne cataloga cineva, toate au creat atmosfera unei zile incarcate  in care am dezbatut cu colegii mei,  pentru a nu stiu cata oara, marea dilema a omenirii : 
Femei vs Barbati. Intrebari ca "de ce suntem infideli?" , "de ce apreciati anumite femei?" isi gaseau raspunsuri in " pentru ca nu vrem sa asteptam prea mult " si " atunci cand iubesti pe cineva chiar nu mai conteaza cum e, ce fel de trecut are, etc." O fi adevarat sau nu , a fost un mod de a iesi din "rutina" cifrelor si a literelor.
Cred ca din cauza acestor discutii m-am taiat si eu ;) la propriu, atunci cand arhivam dosare.

Astfel am invatat lucruri noi, educative si folositoare despre viata, oameni...si practici.


Cam asta a fost ..si va mai fi...

pentru inceput

      ...si iata ca a venit, in sfarsit, ziua in care am decis, sau, mai bine spus, am reusit sa imi fac si eu blog.
Sa fie oare din cauza "sentimentului de turma"....si-au facut altii (prieteni, colegi, rude, vecini), trebuie sa imi fac si eu? Sau pur si simplu e normal ca (mai) toti  sa avem un blog. In fine, nu am sa acord prea mult timp acestei probleme. Mi-as aminti doar ca, de curand, am participat la o tabara in care am avut parte si de seminarii, iar unul dintre cei care ne-a vorbit (Paul Olteanu) noua, participantilor la tabara , ne-a intrebat : "Cati dintre voi aveti blog, twitter, facebook...etc.?"
Evident erau o multime de maini ridicate. Pentru cei care nu ridicasera mana, Paul  a zis :"Ok , daca nu aveti,  atunci faceti-va! Scrieti zilnic pentru ca e cartea voastra de vizita virtuala ".
Si atunci mi-am spus .."trebuie sa-mi fac !". De la acel moment si pana acum au trecut aproape doua luni, dar vorba aia "Mai bine mai tarziu decat niciodata"...
Destul pentru acum ...